Sunt numeroase discuții pe tema diferenței dintre un șef (manager) și un lider, iar deosebirile pornesc din mai multe puncte de vedere.

Citeam zilele trecute ”Discursuri care au schimbat lumea”, de Simon Sebag Montefiore. M-a captivat, printre altele despre care voi scrie pe parcurs, discursul de adio al împăratului Franței, în care-și arăta respectul față de sacrificiile soldaților.

Nu toți oamenii sunt născuți pentru a fi lideri. Și partea proastă este că nu-și dau seama de asta și rămân ani de zile într-o funcție managerială, în care se plâng că lucrurile nu merg în direcția planificată.

Pe deasupra, ei identifică subalternii ca principalii vinovați de derularea eronată a procesului. Bineînțeles, fără să-și pună întrebarea dacă nu cumva e o ruptură în stilul managerial sau dacă ei sunt lideri în adevăratul sens al cuvântului.

Iată discursul de adio al lui Napoleon Bonaparte:

Soldați ai Vechii Gărzi, vă spun adio. Timp de douăzeci de ani, v-am însoțit constant pe drumul onoarei și al gloriei. În ultima vreme, dar și atunci când eram învingători, n-ați contenit să fiți modele de bravură și fidelitate. Cu asemeni oameni ca voi, cauza noastră nu era pierdută. Însă războiul ar fi fost interminabil; ar fi fost un război civil, spre și mai marea nenorocire a Franței.

Am sacrificat, așadar, interesele mele în numele patriei;eu plec.

Voi, prieteni ai mei, continuați să serviți Franța. Fericirea ei este unicul meu gând;va fi întotdeauna obiectul dorințelor mele! Nu îmi plângeți soarta; dacă am consimțit să mai trăiesc este pentru a slăvi în continuare gloria noastră; vreau să scriu despre mărețele lucruri pe care le-am înfăptuit împreună! Rămas-bun, copiii mei! Aș vrea să vă strâng pe toți la pieptul meu.

Cum văd un șef care nu e și lider:

  • Nu știe să ofere suport moral echipei în momente critice;
  • Împarte sarcini subalternilor mai mult decât aceștia pot suporta, sarcini pe care șeful știe că nu le-ar putea duce la bun sfârșit;
  • Își asumă merite care nu i se cuvin și minimalizează eforturile subalternilor;
  • E transparent față de unii și se eschivează față de alții;
  • Nu știe și nu are fermitatea să-și apere echipa de presiunea celor superiori ierarhic.

Și acum vin întrebările:

Voi câți șefi ați întâlnit până acum? Și câți lideri?

Dacă ați întâlnit doar un șef, nu ar fi rău să-i sugerați să citească, măcar ca sursă de inspirație, biografiile marilor conducători. Sigur vor găsi multe părți bune și multe exemple de conduită.