Paradoxul invatamantului: sa ceri logica elevilor cand ii fortezi sa memoreze mecanic

Mă uit stupefiată la reacțiile apărute după gafa elevilor la evaluarea națională 2016. Ca întotdeauna, suntem poporul care contestă tot, judecă tot, niște „hateri” veritabili, dar fără soluții reale la anumite probleme din sistem…

Cum să ceri logică unor elevi obișnuiți să li se spună cum să deschidă cartea la pagina 30? Cum să ai pretenția să fie capabili de a crea conexiuni și a desprinde concluzii realiste când întreg sistemul de învățământ public se bazează pe predare-memorare?

Situația de acum e un exemplu de eșec brutal al statului, al strategiei de investiție în capitalul uman. Rezultatul este un popor transformat în absorbant involuntar al tuturor informațiilor, fără gândire logică, fără putere de selecție.

Un popor ușor de manipulat…

Din moment ce:

  • materia nu este interdisciplinară
  • nu creează conexiuni cu realitatea
  • nu solicită gândirea analitică a elevilor, ci abilitatea de memorare
  • nu se bazează pe explorarea informațiilor
  • nu se bazează pe asocieri (cum este, în cazul acesta, asocierea informațiilor cu o imagine-grafic)

cum să pretinzi ca elevii să aibă o logică bine pusă la punct?

Haideți să revenim la cât de mult investește statul român în educație! Să luăm cheltuielile publice pe categorii (exprimate ca % din PIB).

Paradoxul-invatamantului-AnaJianu-ro
sursa: http://data.imf.org/?sk=5804C5E1-0502-4672-BDCD-671BCDC565A9

Pe scurt, iată pe ce loc se află cheltuielile cu educația: 5.

Deci, pe o scală de la 1 la 10, statul primește NOTA 5 în materie de investiții în capitalul uman.

Capitalul uman înseamnă nu numai educație, ci și sănătate (Robert J. Barro, „Education and Economic Growth”, Harvard University, 2013).

Cum stăm la capitolul sănătate? Tot bine-locul 4.

Asta înseamnă măsuri populiste. Să redirecționezi cheltuielile publice acolo unde nu trebuie (vezi mărirea pensiilor- categoria social protection), respectiv către cheltuieli publice neproductive (care nu susțin creșterea economică), și să reduci din cele productive ( cum sunt cheltuielile cu educația, cu sănătatea).

Și cum ar putea statul să investească în capitalul uman? De exemplu, prin diverse programe ale Guvernului care susțin educația și sănătatea și care pregătesc încă din școală viitorii actori pe piața forței de muncă (Case, Fair și Oster, 2012).

Prin susținerea educației pentru cei din familii defavorizate. Mexicanii s-au gândit bine și au creat în ’97 un program denumit Progresa. În prezent, Prospera…

DAR…dacă decidenții statului nu conștientizează asta, e cazul să ne implicăm NOI și să aducem NOI în fața lor proiecte solide.

 

Termin povestea cu un citat, convingător, sper:

În dezvoltarea economică, educația și sănătatea sunt obiective de bază (Todaro și Smith, 2011)