România va fi o țară civilizată când vom ști ce să le cerem aleșilor. Până atunci, ne mulțumim cu promisiuni…

Am făcut o listă cu lideri politici pe care-i consider un model de atitudine, fermitate, principii.

Franklin Roosevelt, care a trecut printr-o tragedie marcantă, dar a avut o forţă incredibilă de a-şi reveni, este, pentru mine, un fel de identificare cu un moment mai dificil din adolescenţa mea.

„Oamenii nu sunt prizonierii destinului, ci mai degrabă prizonierii propriei minți.”

Spunea F. Roosevelt, pe care am găsit de cuviinţă să-l citez acum, în pragul unor alegeri extrem de importante pentru noi, tineri sau bătrâni.

De ce am vrut să scriu asta? Ca să nu mai dăm vina pe destin pentru tot ce se întâmplă. Cum ar fi oamenii pe care-i alegem să ne reprezinte în politică.

Nu, aceia nu sunt rezultatul destinului, ci al alegerilor noastre.

De aceea, haideţi să nu mai fim prizonierii propriei minţi! Haideţi să gândim ceea ce le cerem!

Altfel, nici ei nu vor şti ce să ne ofere. Nu vor şti ce vrem noi. Se vor rezuma la salarii şi pensii, binecunoscuta cutumă în campaniile electorale.

Când, de fapt, o ţară civilizată nu are ca temelie doar salariile şi pensiile. O ţară civilizată înseamnă şi educaţie în raport cu cerinţele pieţei, infrastructură dezvoltată, tehnologizare (digitalizare) continuă şi adaptată nevoilor dinamice ale societăţii, nivel scăzut al corupţiei etc.

Sănătatea și educația sunt obiective de bază în dezvoltarea economică (Todaro și Smith, 2011). Sau așa ar trebui să fie într-o țară normală.

Un stat care va oferi un sistem educațional propice dezvoltării oamenilor, dar și un sistem de sănătate concentrat pe grija față de pacienți și recompensarea medicilor va avea ca rezultat o populație ce va fi capabilă să-și ridice salariul prin nivelul său calitativ.

Prin urmare, o listă de cerinţe ar consta în (dar nu se rezumă la) următoarele puncte.

1.Transparentizarea cheltuielilor publice.

Dacă tot ne luați un ban din buzunar, eu, un cetățean oarecare, cer să ştiu ce se întâmplă cu aceste obligaţii ale mele.

Doresc să ştiu:

  • pe ce vor fi folosiţi aceşti bani în timp real (pe cât posibil)
  • justificările pentru care aţi decis să repartizaţi aceste venituri de la mine, un contribuabil oarecare, în anumite direcţii.
  • când veți considera oportun să organizați consultări publice pe acest domeniu.

 

2.Majorarea cheltuielilor publice cu educaţia

Sunt numeroase studii ştiinţifice care demonstrează impactul pozitiv al cheltuielilor cu educaţia asupra creşterii economice (Miller și Russek-1992, Nikos Benos-2004).

Ca şi un copil, o ţară nu poate fi „mare” dacă doar creşte (economic vorbind), ci şi dacă se maturizează (respectiv se dezvoltă şi în lateral, în anumite domenii cheie).

Asta presupune dezvoltare economică. Adică educaţie, sănătate, nivel de trai.

Ştim, este mai uşor să formăm o masă uşor manevrabilă printr-o educare deficitară a populaţiei, care nu va şti cum să verifice informaţiile denaturate furnizate intenționat, cum să-şi pună în practică spiritul critic.

Dar e momentul să schimbăm asta, nu? E momentul să oferim noilor generaţii o educaţie de calitate, pentru a fi pregătite pentru serviciu şi viaţă.

Iar asta se poate concretiza prin: infrastructură dezvoltată în şcoli, regândirea programei şcolare pentru a fi adaptată noilor cerinţe ale realităţii pe care o trăim, salarii oferite profesorilor care să le resuscite interesul pentru auto-învăţare continuă şi educare a generaţiilor etc.

S-a tot vehiculat vestitul procent de 6% din PIB destinat acestor tipuri de cheltuieli.

Priviţi doar un mic exemplu comparativ (sursa: OECD, FMI, Eurostat) :

cheltuieli cu educatia

Cred că ştiţi deja ce sistem de învăţământ performant are Finlanda, nu? Normal, pentru că investește în viitorul generațiilor ei.

Până şi Bulgaria este peste noi la acest capitol…

 

3.Investiţii în infrastructură

Dacă vrem o ţară ca afară, credeţi că a avea salarii ca acolo e suficient?

Nu. Mie, cel puţin, nu mi s-ar părea productivă situaţia în care aş avea un salariu de 4000 euro, dar aş face 3 ore pe drum ca să ajung la serviciu.

Asta ar însemna timp pierdut, stres, productivitate scăzută.

Deci cer investiții (nu promisiuni) în infrastructura de transport.

Priviți din nou o comparație Spania-România:

autostrazi

Spania are peste 16 000 km de autostrăzi, România nici 700…

 

4.Reducerea corupției

Există un indice care măsoară nivelul corupției dintr-o țară- indicele de percepție a corupției.

Danemarca și Finlanda sunt cele mai puțin corupte țări la nivel global (implicit din Europa), în schimb România, Italia și Bulgaria sunt printre cele mai corupte țări europene.

Corupția este cea care sufocă dezvoltarea economică de care vorbeam mai devreme.

Corupția denaturează chiar și scopul corect al unor tipuri de cheltuieli.

Există, în acest sens, un studiu care arată că niște politicieni mai corupți vor distorsiona compoziția cheltuielilor publice și vor reduce cheltuielile cu educația (Paolo Mauro, 1998), dorind să redirecționeze mai mulți bani către acele tipuri de cheltuieli de unde pot percepe mai ușor mită.

Asta spune studiul.

Desigur, peste tot în lume există corupți, veți spune. Cine visează la eradicarea corupției e nerealist.

Da, există corupție în toate statele, dar nivelul corupției din alte țări civilizate este unul care:

  • nu sufocă economia țării
  • nu îi determină pe tineri să plece în alte țări, pentru a avea șanse mai mari în anumite domenii
  • nu îi împiedică pe specialiști să ocupe posturi în domeniul public pe merit

 

Lista poate continua, însă am considerat util să le subliniez pe acestea, momentan.

Deci nu cerem mult aleșilor. Cerem doar să nu ni se mai arunce praf în ochi cu principalul bau-bau de acum, străinul care ne fură țara asta „atât de dezvoltată”, și să-și facă datoria pentru care îi alegem.

Pentru că nu străinii ne-au adus în punctul ăsta… Dimpotrivă, au venit cu multinaționale la care mulți dintre noi lucrează și față de care nu avem opțiuni mai bune oferite de stat.

Aşa că:

  • Dragi tineri, dacă nu vreţi să emigraţi şi să vă părăsiți familia, prietenii, amintirile, nu staţi ca spectatori, veniţi cu proiecte şi cerinţe, mergeţi la VOT! Prin refuzul de a vota, aţi pus o ştampilă instabilă pe viitorul vostru.

 

  • Dragi părinţi, dacă nu vreţi să vă plece copiii, nu vă mai mulţumiţi doar cu promisiuni, cereţi o ţară care, prin oportunităţile pe care le oferă, să vă ţină copiii acasă!