Nu cred în coincidențe. De niciun fel: mari/mici, plăcute/neplăcute, roz/sidefate.
Cred în Universul care-ți comunică indicii.
Acum câțiva ani, la scurtă vreme după ce bunicul meu a murit din cauza unei boli neiertătoare, l-am visat. Nu era unul din acele vise vagi, părea limpede și real.
Eram pe bancă, în fața blocului unde am copilărit. Venisem fericită să-i prezint prietenul meu.
Mult timp m-am întrebat de ce aveam senzația că l-am mai văzut pe Liviu, deși nu-l cunoșteam. Îmi părea așa familiar… Până când mi-am amintit de vis.
Avea exact fizionomia lui. Țin minte că m-am trezit și mă întrebam oare cine este.
Bunicul meu ne-a mângâiat și ne-a zis: „Copilași, dacă voi sunteți fericiți, eu sunt fericit. Să vă iubiți și să vă înțelegeți, asta e cel mai important!”
Am înțeles că nimic nu e întâmplător.
