Dacă mi s-ar cere la un moment dat o listă cu lideri politici pe care-i consider o sursă de inspirație, aș spune fără echivoc: Abraham Lincoln, Franklin Roosevelt, Theodore Roosevelt, Mahatma Gandhi (ordinea e aleatoare).
Mai jos veți regăsi motivele.
1 Abraham Lincoln
Ales președinte al Statelor Unite în 1860, Lincoln este cel care a inițiat sfârșitul sclaviei prin Declarația de Emancipare -1863.
Considerat unul dintre cei mai mari președinți ai SU, avea următoarele trăsături:
- bun orator (și-a simplificat viziunea explicându-le-o oamenilor pe înțelesul lor)
- deși s-a confruntat cu multe ostilități, a rămas fidel viziunii sale de a crea o națiune liberă
- bun ascultător ( avea atenție la ton, asculta opiniile oamenilor, care nu se temeau să le exprime în fața lui)
- asculta ideile celorlați și lua propriile decizii după un îndelung proces de gândire
- bun control asupra emoțiilor (să nu uităm de presiunea din postura de președinte)
- a respectat opiniile celorlalți și nu a adoptat o atitudine autoritară sau dictatorială
- constant în idealuri și planuri, dar realist și practic
- imperturbabil în principii
- autodisciplină
- solidaritate/compătimire, știa să ofere aprecieri
- capacitatea de a înțelege fiecare om și cum se simte acesta, de a găsi motivul pentru care cineva acționează/ greșește și modalitatea prin care ar putea fi îndreptat
- își recunoștea slăbiciunile ( una dintre ele fiind aceea de a oferi prea multe șanse celor care greșeau)
- simț al umorului dezvoltat
2 Franklin D.Roosevelt
„Nothing to fear but fear itself”
Președinte al Statelor Unite în perioada 1933-1945, cel mai longeviv în poziția de președinte.
Iată ce am aflat despre Roosevelt:
- sloganul campaniei electorale a fost Happy Days Are Here Again
- a preluat președinția într-un moment de criză (marea depresiune economică) și, cu încredere, optimism și pricepere politică, prin programul economic și social New Deal, a marcat începutul recuperării naționale, redefinind și întărind statul american
- a dat dovadă de forță psihică și fizică depășind tragedia personală care l-a marcat în 1921 (poliomielită), urmând un proces de reabilitare aspru, revenind pe scena politică 7 ani mai târziu
- ulterior acestei perioade, a implementat numeroase inițiative: asigurare de șomaj, pensii, limitarea orelor de muncă
- toate acestea l-au transformat într-un reformator liberal
- a supravegheat îndeaproape legiferarea unor aspecte care păreau greu de atins: The Wagner Act (care a conferit legitimitate uniunilor în domeniul muncii), The Social Security Act (programe care veneau în ajutorul celor bătrâni, săracilor și șomerilor), cu riscul pierderii susținerii din partea comunității de afaceri.
- în timpul lui a avut loc atacul japonezilor de la Pearl Harbour, Roosevelt dovedind calități de lider pe timp de război
- a întărit relația dintre guvernul federal și poporul american.
- consultantul lui politic, James Farley, avea abilitatea de a reține numele a zeci de mii de persoane. Această abilitate l-a adus pe FDR la Casa Albă. Înainte de începerea campaniei, Farley „a redactat sute de scrisori, zilnic, adresate oamenilor din statele vestice și nord-vestice.” (Dale Carnegie, Secretele succesului)
- în timpul campaniei, spre deosebire de contracandidat care sublinia individualismul în fața problemelor, FDR le spunea americanilor că singura cale de a depăși criza economică este să lucreze împreună, să fie uniți
- într-un discurs, a subliniat importanța intervenției guvernului pentru resuscitarea economiei, pentru oferirea șanselor egale americanilor, pentru reducerea presiunii suferinței
- a stabilit o relație strânsă cu publicul printr-o nouă tehnologie a radio-ului (fireside chats), prin care dorea să confere Președintelui o imagine de protector al poporului american
3 Theodore Roosevelt
Președinte în perioada 1901-1909.
- considerat un președinte popular și primul care a folosit media pentru a comunica cu poporul
- programul lui, Square Deal, reflecta dorința de a reforma locul de muncă
- prin personalitatea lui, a transformat Președinția în centrul politicii americane, considerând că are o relație unică cu poporul și responsabilități mari față de acesta, iar guvernul trebuie să fie un agent reformator pentru oameni
- ambiția de a face societatea mai corectă și echitabilă
- a introdus termenul de charisma în politică și a știut cum să utilizeze media pentru a capta opinia publică
- a fost primul președinte care și-a concentrat campania electorală pe indivizi, și nu pe partidele politice. Ca urmare, când oamenii au votat Republicanii în 1904, votul lor era de fapt pentru omul TR
4 Mohandas K. Gandhi (cunoscut ca Mahatma-Great Soul)
“The religious spirit within me became a living force”
- a fost un lider al mișcării de independență a Indiei
- s-a declarat împotriva discriminării și segregării rasiale, înființând o mișcare politică, The Natal Indian Congress(1894)
- și-a dezvoltat o credință bazată pe acceptarea și toleranța tuturor religiilor
- s-a declarat anti-război, militând pentru pace
- un simbol internațional pentru drepturile omului
- după ce a părăsit zona politică, s-a concentrat pe educație, sărăcie și problemele zonelor rurale din India
V-ați dori asemenea lideri la conducerea țării? 🙂
SURSE: mcclariegroup.com, teachingamericanhistory.org, history.co.uk, biography.com