Dacă mi s-ar cere la un moment dat o listă cu lideri politici pe care-i consider o sursă de inspirație, aș spune fără echivoc: Abraham Lincoln, Franklin Roosevelt, Theodore Roosevelt, Mahatma Gandhi (ordinea e aleatoare).

Mai jos veți regăsi motivele.

portret Abraham Lincoln
sursa: http://millercenter.org

1Abraham Lincoln

Ales președinte al Statelor Unite în 1860, Lincoln este cel care a inițiat sfârșitul sclaviei prin Declarația de Emancipare -1863.

Considerat unul dintre cei mai mari președinți ai SU, avea următoarele trăsături:

  • bun orator (și-a simplificat viziunea explicându-le-o oamenilor pe înțelesul lor)
  • deși s-a confruntat cu multe ostilități, a rămas fidel viziunii sale de a crea o națiune liberă
  • bun ascultător ( avea atenție la ton, asculta opiniile oamenilor, care nu se temeau să le exprime în fața lui)
  • asculta ideile celorlați și lua propriile decizii după un îndelung proces de gândire
  • bun control asupra emoțiilor (să nu uităm de presiunea din postura de președinte)
  • a respectat opiniile celorlalți și nu a adoptat o atitudine autoritară sau dictatorială
  • constant în idealuri și planuri, dar realist și practic
  • imperturbabil în principii
  • autodisciplină
  • solidaritate/compătimire, știa să ofere aprecieri
  • capacitatea de a înțelege fiecare om și cum se simte acesta, de a găsi motivul pentru care cineva acționează/ greșește și modalitatea prin care ar putea fi îndreptat
  • își recunoștea slăbiciunile ( una dintre ele fiind aceea de a oferi prea multe șanse celor care greșeau)
  • simț al umorului dezvoltat

 

franklin roosevelt
sursa: world-war-2-diaries.com

2Franklin D.Roosevelt 

„Nothing to fear but fear itself”

Președinte al Statelor Unite în perioada 1933-1945, cel mai longeviv în poziția de președinte.

Iată ce am aflat despre Roosevelt:

  • sloganul campaniei electorale a fost Happy Days Are Here Again
  • a preluat președinția într-un moment de criză (marea depresiune economică) și, cu încredere, optimism și pricepere politică, prin programul economic și social New Deal, a marcat începutul recuperării naționale, redefinind și întărind statul american
  • a dat dovadă de forță psihică și fizică depășind tragedia personală care l-a marcat în 1921 (poliomielită), urmând un proces de reabilitare aspru, revenind pe scena politică 7 ani mai târziu
  • ulterior acestei perioade, a implementat numeroase inițiative: asigurare de șomaj, pensii, limitarea orelor de muncă
  • toate acestea l-au transformat într-un reformator liberal
  • a supravegheat îndeaproape legiferarea unor aspecte care păreau greu de atins: The Wagner Act (care a conferit legitimitate uniunilor în domeniul muncii), The Social Security Act (programe care veneau în ajutorul celor bătrâni, săracilor și șomerilor), cu riscul pierderii susținerii din partea comunității de afaceri.
  • în timpul lui a avut loc atacul japonezilor de la Pearl Harbour, Roosevelt dovedind calități de lider pe timp de război
  • a întărit relația dintre guvernul federal și poporul american.
  • consultantul lui politic, James Farley, avea abilitatea de a reține numele a zeci de mii de persoane. Această abilitate l-a adus pe FDR la Casa Albă. Înainte de începerea campaniei, Farley „a redactat sute de scrisori, zilnic, adresate oamenilor din statele vestice și nord-vestice.” (Dale Carnegie, Secretele succesului)
  • în timpul campaniei, spre deosebire de contracandidat care sublinia individualismul în fața problemelor, FDR le spunea americanilor că singura cale de a depăși criza economică este să lucreze împreună, să fie uniți
  • într-un discurs, a subliniat importanța intervenției guvernului pentru resuscitarea economiei, pentru oferirea șanselor egale americanilor, pentru reducerea presiunii suferinței
  • a stabilit o relație strânsă cu publicul printr-o nouă tehnologie a radio-ului (fireside chats), prin care dorea să confere Președintelui o imagine de protector al poporului american

 

theodore roosevelt
sursa: http://centenary.bahai.us

3Theodore Roosevelt 

Președinte în perioada 1901-1909.

  • considerat un președinte popular și primul care a folosit media pentru a comunica cu poporul
  • programul lui, Square Deal, reflecta dorința de a reforma locul de muncă
  • prin personalitatea lui, a transformat Președinția în centrul politicii americane, considerând că are o relație unică cu poporul și responsabilități mari față de acesta, iar guvernul trebuie să fie un agent reformator pentru oameni
  • ambiția de a face societatea mai corectă și echitabilă
  • a introdus termenul de charisma în politică și a știut cum să utilizeze media pentru a capta opinia publică
  • a fost primul președinte care și-a concentrat campania electorală pe indivizi, și nu pe partidele politice. Ca urmare, când oamenii au votat Republicanii în 1904, votul lor era de fapt pentru omul TR

 

mahatma gandhi
sursa: thefamouspeople.com

4Mohandas K. Gandhi (cunoscut ca Mahatma-Great Soul) 

“The religious spirit within me became a living force”

 

  • a fost un lider al mișcării de independență a Indiei
  • s-a declarat împotriva discriminării și segregării rasiale, înființând o mișcare politică, The Natal Indian Congress(1894)
  • și-a dezvoltat o credință bazată pe acceptarea și toleranța tuturor religiilor
  • s-a declarat anti-război, militând pentru pace
  • un simbol internațional pentru drepturile omului
  • după ce a părăsit zona politică, s-a concentrat pe educație, sărăcie și problemele zonelor rurale din India

 

V-ați dori asemenea lideri la conducerea țării? 🙂

 

SURSE: mcclariegroup.com, teachingamericanhistory.org, history.co.uk, biography.com