Acasă Gânduri Cum reacționează românu’ când apare Iphone-ul

Cum reacționează românu’ când apare Iphone-ul

iphone

Prizonierii tehnologiei. Ăștia suntem! Măi, oameni buni, atâta haz de știrea asta nu am întâlnit decât în ’89, când l-au mumificat pe Ceaușescu. Și, atenție, atunci încă nu mă hotărâsem dacă să mă nasc sau nu…

Nu mai contează nimic de când s-a lansat individul ăsta. A captivat chiar și atenția celor mai pretențioși oameni din țara noastră. Ce spui? A venit ora prânzului? Nooo, ham, cum latră câinii ardelenilor. No ham Iphone 6 acum. E bine și dacă nu mănânc la ora de prânz.

Ce să zic? Parcă nu aș face prea mare uz de tastatura asta care, oricum, de azi înainte se va simți cam frustrată. Auzi…care-i ăl mai tare ca Iphone 6!? Să iasă în față!

Până și Luceafărul s-a depersonalizat și a devenit Luceafăr în fața unui asemenea colos!!! Unde mai pui că pe noi, femeile, ne-a scăpat de toate grijile: spală, calcă, are cuvintele la el. Intuiește ireproșabil ce vrei să scrii, îți citește facturile ca nu cumva să le citești tu și să te îngrozești. 🙂 Îți plătește taxele și impozitele chiar și când nu le datorezi statului. „Mașinărie” precaută.

Te anunță din timp dacă vine soacra, să știi când începi curățenia. Te lasă fără cuvinte când moare bateria…

Dacă nu avem pe ce da bănuții noștri munciți, iată-l!

 

Cu un Nokia 6210 e jenant…nu-i așa?

 

 

 

Exit mobile version